More

    Agenţia Europeană pentru Medicamente: Datele prezentate de Pfizer/BioNTech şi Moderna cu privire la vaccinurile lor anti-Covid 19 sunt „foarte solide”

    Datele prezentate Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) de către Pfizer/BioNTech şi Moderna cu privire la vaccinurile lor dezvoltate împotriva maladiei COVID-19 sunt „foarte solide”, conform unui anunţ făcut joi de directorul executiv al EMA, Emer Cooke, transmite Reuters, citată de Agerpres

    „Dispunem de un set de date cu privire la peste 30.000 de subiecţi care au fost monitorizaţi de-a lungul unor teste clinice. Astfel, avem la dispoziţie date foarte solide pe baza cărora să luăm o decizie, atât în ceea ce priveşte siguranţa, cât şi eficacitatea”, a declarat Emer Cooke în cadrul Comisiei de sănătate publică a Parlamentului European.

    EMA urmează să finalizeze evaluarea datelor până pe 29 decembrie pentru vaccinul Pfizer/BioNTech, respectiv până pe 12 ianuarie, cel mai târziu, pentru vaccinul produs de Moderna.

    „Însă, în acest moment, nu putem garanta că vom avea un rezultat pozitiv al evaluărilor. Trebuie să ne asigurăm că vom analiza aceste date în mod corect”, a adăugat ea.

    Emer Cooke a mai spus că analiştii EMA verifică datele cu privire la o informaţie apărută miercuri în Marea Britanie, conform căreia două persoane au suferit reacţii anafilactice şi o a treia a suferit o posibilă reacţie alergică gravă după începerea campaniei de imunizare în masă cu vaccinul produs de Pfizer/BioNTech.

    Sursa:g4media

    Ultimele articole

    EXCLUSIV 16 consilieri de parlamentari și secretari de stat PNL au aterizat prin metoda detașării la Apele Române. Cum au fentat liberalii angajarea prin...

    În perioada 2020-2021, la Administrația Națională Apele Române (ANAR) au fost angajați zeci de membri PNL sau protejați ai unor parlamentari ai acestei formațiuni...

    Procurorii, critici dure la adresa legii care îi scapă pe evazioniști de închisoare dacă plătesc prejudiciul: Reguli inspirate din sistemul cumpărării indulgențelor religioase /...

    Asociația ”Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” (AMASP) critică dur legea care îi scapă de închisoare pe evazioniști dacă achită prejudiciul, cu argumentul că România...

    BREAKING Corpul de control al premierului a sesizat parchetul în legătură cu accesarea Registrului Electronic de Vaccinări cu parola Ministerului Sănătății

    Corpul de control al premierului a sesizat Parchetul General în legătură cu accesarea Registrului Electronic Național de Vaccinări (RENV) cu parola Ministerului Sănătății. Controlul Corpului...

    VIDEO Miss World a fost arestată în urma unui conflict pe scenă cu Miss Sri Lanka

    Poliţia a arestat-o pe deţinătoarea titlului Miss World, Caroline Jurie, după ce aceasta ar fi rănit-o pe Miss Sri Lanka, în timpul unei dispute...

    Citesti si...

    Leave a reply

    Please enter your comment!
    Please enter your name here