More

    Am vorbit cu omul care a făcut cele mai mari hituri din muzica românească în anii 90

    DJ Phantom este tipul care i-a scos la lumină pe B.U.G Mafia, Andre, 3 Sud Est, La Familia și HI-Q.

    Habar n-am de ce, dar în ultima vreme bubuie nostalgia-n noi după muzica pop românească din anii 90 – începutul anilor 2000. E muzica aia de la Atomic TV, cu care am copilărit, și pe care am refulat-o ani întregi. Acum iese la suprafață la party-uri de apartament sau la evenimente tematice, din ce în ce mai răspândite prin România. Au înlocuit manelele ca preferințe muzicale pentru milenarii care au crescut cu casete audio luate din piață.

    În contextul în care a reapărut un interes pentru piesele din vreme respectivă, merită să ne uităm în urmă și să vedem cum era industria muzicală românească acum mai bine de 20 de ani. Am tot auzit povești despre impresari care se credeau zei, artiști care luau țeapă din toate părțile și cariere promițătoare care s-au încheiat după două-trei albume sau maxi-single-uri, cum era obiceiul pe atunci.

    Pentru a înțelege mai bine perioada aia, am stat de vorbă cu DJ Phantom, unul dintre cei mai importanți oameni din industria muzicală românească. Poate nu știi exact cine este el, dar sigur ai auzit cel puțin o piesă în care a fost implicat pe partea de producție. A lucrat cu artiști ca 3 Sud Est, B.U.G. Mafia, La Familia, Holograf sau HI-Q, și a fost principalul producător al tuturor hit-urilor de la Andre.

    DJ Phantom, pe numele lui adevărat Eduard Schneider, s-a născut în Sebeș, a crescut în Hamburg, și s-a întors în orașul din județul Alba în 1997, unde și-a deschis un studio de înregistrări. Omul era atât de profi încât i-a convins pe toți artiștii să vină la el și nu s-a mutat niciodată în București. A ieșit din muzică în 2005 și de atunci se ocupă cu producție video, de la videoclipuri la spot-uri publicitare sau aftermovie-uri pentru festivaluri.

    Am vorbit recent cu Edi despre industria muzicală din România anilor 90/2000, o perioadă în care hit-urile cu care ai copilărit se trimiteau la București prin CFR.

    VICE: Cum ai ajuns producător de muzică și inginer de sunet?
    Eduard Schneider: Inginer de sunet e mult spus, nu am o diplomă și nici studii în acest sens. Însă din copilărie m-a fascinat muzica. Adolescent fiind în Germania, mi-am permis să devin producător muzical activ, nu doar ascultător pasiv. Acolo mi-am dezvoltat și cultura muzicală, având acces la o audiotecă impresionantă.

    De ce ți-ai ales numele de scenă DJ Phantom?
    Mi-am dorit o prezență diafană, fără prea multă atenție asupra persoanei mele. Cei care trebuiau să știe despre prezența și gradul meu de implicare în rezultatele finale, știau. Și unii încă n-au uitat. Inițial, mi-am zis „C.R. Bel”, așa era pe coperta CD-ului demo cu care m-am prezentat la Electrecord în 1995. Dar s-a considerat a fi un pseudonim prea abstract pentru acele vremuri.

    Cum era industria muzicală pe atunci? Erau studiouri prin România?
    Industria muzicală era la începuturi și acest lucru m-a încurajat și a contribuit mult la decizia de a mă restabili în România. Numesc acea perioadă „vârsta inocenței”, când mulți copii și adolescenți visau cariere fulminante în această industrie. Unii au reușit să ajungă acolo sus și chiar să se mențină. Erau studiouri, multe foarte dotate, mult peste echipamentele mele. Din perspectiva de astăzi eu aveam doar un home-studio modest.

    Cum ai reușit să-i conving pe artiști să vină la tine la Sebeș?
    Cred că am reușit prin modul meu de a fi, prin viziunea mea occidentală asupra muzicii și lipsa teoriei și educației muzicale care apăsa pe umerii altor producători. Vă dați seama cât de greu le-a fost artiștilor din întreaga țară, gen 3 Sud Est din Constanța, Genius din Timișoara, N5 (apoi Crush) din Rădăuți, dar mai ales majorității din București, să se deplaseze la Sebeș, în vremuri în care nu erau nici hoteluri de fițe, nici firme de curierat. Trimiteam matrițele albumelor „cu nașu’” pe tren, pentru multiplicare în București. Era cea mai rapidă și sigură modalitate de transport.

    „Mereu am fost trup și suflet pentru fiecare vedetă sau începător.”

    De ce nu te-ai mutat niciodată din Sebeș?
    Nu m-am mutat niciodată, deși am avut propuneri foarte tentante, mai ales din București. Propuneri cu apartament de serviciu și mașină cu șofer, însă le-am refuzat politicos pentru că aici în Sebeș am simțit că-mi încarc cel mai bine bateriile creativității și voiam să fiu alături de bunici la apusul vieții, care nu au părăsit niciodată aceste locuri.

    Între timp ei, nu mai sunt printre noi, dar eu continui să cred că dacă nu aș locui aici, aș deveni alt om. Cu toate astea, activitatea mea în domeniul media a depășit de mult granițele României și sunt implicat direct în proiecte de amploare în lumea întreagă. Îmi place să glumesc în continuare că Sebeșul a rămas „buricul târgului” cum se spune pe la noi și recentul boom economic se pare că-mi confirmă intuiția. Am devenit cetățean de onoare al municipiului în 2010 și mă mândresc cu această distincție, care de obicei se acordă post-mortem.

    Care e piesa ta preferată la care ai lucrat?
    Nu e ușor să aleg între sutele de piese în a căror formă finală am fost implicat. Aș fi tentat să zic „Poveste fără sfârșit” de la B.U.G. Mafia, prin frumusețea simplității și a interpretării de excepție. Piesa care cred că a rezistat cel mai bine în timp e „Realități și Idealuri”, pe care am compus-o. O zic cu regret, pentru că din păcate a rămas încă de actualitate. Cele mai subapreciate au fost două remix-uri la piesa „Lângă mine”, interpretată de Nicola și compusă de Mihai Alexandru. Sunt subiectiv, dar aș putea să ascult la nesfârșit această piesă. Poate pentru că era proiectul la care am lucrat când se năștea fiul meu.

    Dar artistul sau trupa preferată cu care ai colaborat?
    Au fost mulți, foarte mulți și mi-e greu să exprim o preferință, așa cum nu poți alege, părinte fiind, un copil preferat. La Holograf am avut mână liberă și din partea casei de discuri, deși nu am lucrat niciodată cot la cot în studio. B.U.G. Mafia au știut încă de la început în ce direcție merg, cu o disciplină de fier și perseverență care dă roade și după toți acești ani. André, 3 Sud Est și Hi-Q au avut un succes fără egal la publicul larg în acea perioadă, datorită felului lor de a fi.

    Tu ai lucrat cu tot felul de artiști, dar cred că cel mai mult succes l-ai avut cu André , în ceea ce privește popularitatea lor. Cum era dinamica în studio cu cele două artiste?
    Într-adevăr, supremația popularității se dispută probabil între aceste trupe și două dintre aceste trupe au reușit să se mențină în topuri până astăzi. André au fost un caz aparte pentru că fetele erau foarte tinere și au avut acel succes în urma unui efort enorm. Le-am comparat mereu cu gimnastele de performanță, care și-au sacrificat copilăria și adolescența pentru succesul de a ajunge pe podium.

    Dinamica în studio a fost una interesantă și am păstrat niște filmări (nepublicate) undeva adânc în arhivă. Domnul Săndel, tatăl Andreei Bălan, venea cu piesele compuse pe chitară acustică, îmi cânta live și eu propuneam orchestrația, pe care o șlefuiam apoi împreună. Restul e istorie. Faptul că pe unele piese am exagerat cu efectul auto-tune a fost deliberat. Dacă Cher făcuse asta, de ce să nu o facem și noi? Până și astăzi se abuzează de acest efect în majoritatea stilurilor muzicale comerciale. Gurile rele să mai tacă.

    Am înțeles că tatăl Andreei Bălan scria versurile alea foarte provocatoare pentru vârsta lor. Nu l-ai întrebat niciodată despre versurile pieselor?
    Nu am interferat niciodată și nu mi-am permis să fac sugestii în legătură cu mesajul transmis de niciun artist. Am intervenit doar asupra învelișului muzical, adică asupra orchestrației. Acolo mi-am setat limitele de influență. I-am rugat doar pe cei de la B.U.G. Mafia și La Familia să nu repete versurile cu voce tare în curte, pentru că locuiam (și locuiesc) în curte comună cu socrii. Au înțeles, au zâmbit și au imprimat toate vocile în alte studiouri, din București.

    Care e amintirea ta preferată din studio?
    Am păstrat nenumărate amintiri frumoase și am fost onorat de efortul multor artiști de a se deplasa din București la Sebeș. A fost extraordinar faptul că am orchestrat pentru legende precum Holograf, Direcția 5, Ștefan Bănică și nu în ultimul rând, Mircea Baniciu. Am în arhivă voci acapella care nu mai sunt printre noi – precum Gil Dobrică și Mădălina Manole. Astfel de înregistrări sunt rare și interpretarea lor va putea fi remixată pe stiluri muzicale din viitor, cu care nu au fost contemporani, așa cum am făcut eu cu Maria Tănase. Îmi amintesc cu drag când au dat buzna cei de la Hi-Q fără să mă anunțe că vin și au adus un tort pentru a aniversa data la care ne-am cunoscut. Eu uitasem de acea zi.

    Mai ții legătura cu artiști din perioada aia?
    Sunt câțiva cu care m-am întâlnit la diverse festivaluri, unde am filmat pentru aftermovie, precum Untold, Electric Castle sau Music Media Awards. Alții m-au căutat chiar în Sebeș (la studioul video), precum Laurențiu Duță de la 3 Sud Est. Cu alții, precum membrii K1, Ro-Mania, Paraziții sau B.U.G. Mafia sunt în legătură pe Facebook și chiar am sărbătorit de curând reciproc pe timeline aniversarea de 20 ani. Cum trece timpul.

    Dacă ar fi să lucrezi din nou într-un studio de muzică, cu ce artist sau trupă ai vrea să lucrezi din nou?
    DJ Phantom doarme din 2005. Mai tresare din când în când, apoi adoarme la loc pentru că Edi Schneider este prea ocupat în domeniul vizual (media). Îți dai seama că mi-e dor de muzică. Poate ziua în care DJ Phantom se va trezi nu e chiar atât de îndepărtată.

    „Ar fi ceva să auzim André în stil trap sau dubstep, nu?!”

    În prezent toată lumea poate produce și masteriza din dormitorul lor. Crezi că s-a schimbat rolul producătorului? E mai puțin apreciat?
    Democratizarea producției muzicale nu poate aduce decât beneficii din punct de vedere creativ. Dacă eram în putere înainte de anii 70-80, ar fi fost foarte greu să mă fac remarcat pentru că doar o foarte mică elită avea acces la echipamente care permiteau acest mod de exprimare. Această democratizare însă vine la pachet cu o concurență acerbă, în care doar cei mai buni reușesc. Consider că e mai bine așa, măcar există șanse egale.

    Tu ai făcut și mai multe remix-uri de club sub numele de DJ Phantom, la mai mulți artiști din România. Ai avut și concerte în care mixai solo?
    Am avut puține concerte pentru că eram extrem de ocupat cu calendarul de studio. Îmi amintesc de „Springtime Rave” la Sala Polivalentă din București, care era plină ochi și am fost împins să deschid eu show-ul. Aveam mega-emoții, cu ochii, dar mai ales urechile marilor vedete ațintite asupra mea. Loredana, BUG Mafia, Timpuri Noi, Class, etc. Am mai pus și în Regie și la Club Martin. Au rămas câteva fotografii „din culise”.

    De ce ai ieșit din muzică?
    Am ieșit din muzică pentru că am simțit că încep să mă repet. Și din moment ce lucrasem deja pentru mai toți artiștii de top din acea perioadă, am simțit nevoie unei noi provocări. Au fost ani în care toate piesele din secțiunea „Dance” la Festivalul Mamaia au fost orchestrate la mine în studio. De altfel, spre mijlocul anilor 2000 am simțit maturizarea industriei muzicale și am considerat că e cazul să cedez locul altor tineri talentați, care apoi au dus succesul la nivel internațional.

    De ce crezi că a reapărut interesul pentru muzica românească din anii 90?
    Este o tendință care a existat întotdeauna pentru muzica retro. Nu este o nostalgie pentru o anumită perioadă, ci pentru tinerețea și inocența de atunci. Eu personal nu simt nostalgie muzicală deosebită pentru acea perioadă. Am un prieten care a rămas fixat pe Shakin’ Stevens, eu prefer să ascult ce este în topuri azi, pe lângă clasicii rockului care m-au format muzical.

    Te-ai gândit vreodată să te întorci și să mixezi într-un turneu nostalgic piesele la care ai lucrat în anii 90, începutul anilor 2000?
    Nu m-am gândit la așa ceva, dar ar fi fun să tragem cu toții un playback, like ol’ times. Glumesc, desigur, vremurile acelea rareori permiteau altceva, la ce bugete erau, ce scule și ce săli de spectacole. Ar fi sunat execrabil atunci să performezi live, cu trupă, pe o instalație de sunet pentru nunți, botezuri și cumetrii. Pentru mine este un mister cum au concertat The Beatles în turnee mondiale, cum umpleau stadioane deși cântau cu instalații de sunet dimensionate pentru un cămin cultural. Dar altceva nu exista la vremea aceea și publicul era acolo pentru senzația de a fi acolo. Nu pentru sunet și spectacol în sine.

    SURSA VICE RO

    Ultimele articole

    VIDEO Protest cu îmbrânceli la Palatul Cotroceni / Sindicaliștii Publisind și Europol acuză jandarmii că au primit ordin „să creeze busculadă”

    Reprezentanţii bugetarilor afiliați la Federaţia Publisind, inclusiv ai polițiștilor din sindicatul Europol, au protestat miercuri la sediul Administraţiei Prezidenţiale, Palatul Cotroceni, fiind înregistrat și...

    Președintele PSD al CJ Călărași, Vasile Iliuță, a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu, fals intelectual și șantaj

    Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță (PSD) a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru trei infracțiuni: abuz în serviciu,...

    Doi inculpați în Dosarul Retrocedărilor au fost angajați de Primăria Constanța, în 2015 și 2018, să reprezinte orașul în spețe referitoare la retrocedări/ Ambii...

    Primăria Constanța a încheiat, în 2015 și 2018, două contracte de reprezentare juridică, respectiv consultanță în domeniul evaluării, cu doi specialiști, în timp ce...

    Bitdefender: Numele a șase bănci populare din România sunt folosite ilegal de către hackeri pentru a păcăli oamenii să-și dezvăluie datele bancare

    Specialiștii în securitate informatică de la Bitdefender au semnalat apariția unei noi campanii de e-mail-uri frauduloase care pretind a fi trimise din partea unor...

    Citesti si...

    Leave a reply

    Please enter your comment!
    Please enter your name here