More

    Ambasadorul Israelului la Bucureşti: Reuşita în Parlament a unui partid cu vederi extremiste nu trebuie ignorată/ Un partid unde o parte din membri susţine mişcarea legionară nu trebuie minimizat

    Reuşita în Parlament a unui partid cu vederi extremiste, cu o parte dintre membri care neagă Holocaustul, nu trebuie ignorată, a declarat, joi, ambasadorul Statului Israel la Bucureşti, David Saranga, care şi-a exprimat speranţa că prima lumânare aprinsă cu prilejul Sărbătorii Hanuca să alunge ura dintre oameni şi să fie una a speranţei şi a păcii, relatează Agerpres.

    Diplomatul a subliniat că ceremonia din acest an de aprindere a primei lumânări de Hanuca are loc într-un cadru restrâns din cauza pandemiei, în apropiere de un loc simbolic, Piaţa Universităţii din Bucureşti, unde românii au luptat în urmă cu 31 de ani pentru a îndepărta întunericul care cuprinsese ţara.

    „Ne aflăm în această seară împreună pentru a îndepărta întunericul. De fapt, aceasta este semnificaţia Sărbătorii de Hanuca, o sărbătoare specială pentru poporul evreu. Ea ne aduce în minte eliberarea Templul din Ierusalim în urmă cu 2.000 de ani. (…) Pentru libertate şi democraţie s-a plătit cu preţul vieţii. În urmă cu câteva zile au avut loc alegerile parlamentare din România. Doresc să felicit autorităţile române pentru eforturile depuse în a asigura un proces democratic, chiar şi în vremuri de pandemie. Rezultatele acestor alegeri ne oferă însă un semn de îngrijorare. Reuşita unui partid cu viziuni extremiste, cu o parte din membri care neagă Holocaustul, nu trebuie ignorată. Un partid unde o parte din membri susţine mişcarea legionară nu trebuie minimizat, din contră, trebuie să le urmărim cu atenţie discursul şi activitatea. Pentru noi, poporul evreu, toleranţa este una dintre cele mai importante valori. Istoria noastră a fost marcată de persecuţii, suferinţe şi tragedii. De aceea, noi vom privi atenţi evoluţia politică şi socială a acestei formaţiuni. Aşteptarea noastră este ca şi societatea română să rămână la fel de vigilentă”, a subliniat David Saranga.

    Ambasadorul a adăugat că ştie foarte bine eforturile constante pe care autorităţile române le depun în combaterea antisemitismului, xenofobiei şi intoleranţei.

    Avem încredere că autorităţile române vor acţiona atunci când vor exista manifestări extremiste. Istoria nu trebuie să se repete. Sărbătoarea de Hanuca ne aminteşte că lumina îndepărtează întunericul, însă în continuare este nevoie să ne apărăm libertatea. Şi, dacă tot vorbim de lumină, ieri, primele doze de vaccin împotriva COVID-19 au ajuns în Israel. În curând, şi România va începe vaccinarea, iar acest moment pe care îl aşteptăm de aproape un an este lumina care va îndepărta întunericul acestei pandemii. Îmi doresc ca lumina primei lumânări pe care o aprindem acum să fie lumina care alungă umbrele urii din noi, să fie lumina care ne apropie şi care consolidează dialogul dintre oameni, a speranţei şi a păcii”, a mai spus ambasadorul Saranga.

    La ceremonia care a avut loc la Teatrul Naţional a fost prezent premierul interimar Nicolae Ciucă, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, directorul TNB, Ion Caramitru, Tova Ben Nun-Cherbis – preşedintele Colegiului Complexului Educaţional Lauder-Reut, reprezentanţi ai Parlamentului, alţi oficiali.

    Sursa:g4media

    Ultimele articole

    EXCLUSIV 16 consilieri de parlamentari și secretari de stat PNL au aterizat prin metoda detașării la Apele Române. Cum au fentat liberalii angajarea prin...

    În perioada 2020-2021, la Administrația Națională Apele Române (ANAR) au fost angajați zeci de membri PNL sau protejați ai unor parlamentari ai acestei formațiuni...

    Procurorii, critici dure la adresa legii care îi scapă pe evazioniști de închisoare dacă plătesc prejudiciul: Reguli inspirate din sistemul cumpărării indulgențelor religioase /...

    Asociația ”Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” (AMASP) critică dur legea care îi scapă de închisoare pe evazioniști dacă achită prejudiciul, cu argumentul că România...

    BREAKING Corpul de control al premierului a sesizat parchetul în legătură cu accesarea Registrului Electronic de Vaccinări cu parola Ministerului Sănătății

    Corpul de control al premierului a sesizat Parchetul General în legătură cu accesarea Registrului Electronic Național de Vaccinări (RENV) cu parola Ministerului Sănătății. Controlul Corpului...

    VIDEO Miss World a fost arestată în urma unui conflict pe scenă cu Miss Sri Lanka

    Poliţia a arestat-o pe deţinătoarea titlului Miss World, Caroline Jurie, după ce aceasta ar fi rănit-o pe Miss Sri Lanka, în timpul unei dispute...

    Citesti si...

    Leave a reply

    Please enter your comment!
    Please enter your name here