More

    AUR, despre ieșirea rasistă a arbitrului român care a condus partida PSG – Basaksehir: Suntem solidari cu Sebastian Colțescu, victimă a unei campanii agresive de denigrare la nivel national și internațional

    Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) acuză, într-un comunicat, Ministerul de externe și Ministerul Tineretului și Sportului că s-ar fi ”raliat la linșajul public îndreptat asupra arbitrului” Sebastian Colțescu. Acesta este acuzat de rasism, după ce Colțescu i-ar fi indicat centralului Ovidiu Hațegan un reprezentant al clubului turc folosind apelativul ”ăla negru”.

    ”Suntem solidari cu Sebastian Colțescu, victimă a unei campanii agresive de denigrare la nivel national și internațional”, a declarat copreședintele AUR George Simion.

    Ministrul Sportului, Ionuț Stroe, și-a cerut scuze, miercuri dimineață, în numele sportului românesc, după incidentul de la meciul PSG – Istanbul Başakşehir, din Grupa H a Ligii Campionilor, suspendat în min. 16, la scorul de 0-0, din cauza remarcilor rasiste ale arbitrului de rezervă român Sebastian Colţescu.

    Ministerul de Externe a postat pe pagina de Facebook mesajul ”No to racism”, respect UEFA.

    Redăm mai jos comunicatul AUR

    ”AUR a luat act cu indignare de poziția autorităților române în cazul arbitrului Sebastian Colțescu. Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Tineretului și Sportului s-au raliat la linșajul public îndreptat asupra arbitrului, cetățean român acuzat de rasism pentru că a folosit în timpul meciului PSG – Istanbul Başakşehir o expresie descriptivă obiectivă, fără conotație peiorativă. Poziția celor două instituții este cu atât mai revoltătoare cu cât Colțescu nu a fost condamnat de nicio instanță sau instituție internațională, ancheta în acest caz fiind în desfășurare.

    AUR consideră că datoria instituțiilor statului român este să îi apere pe cetățenii români, nu să îi supună unor atacuri și unor presiuni dictate de corectitudinea politică a unor grupuri de interese. De asemenea, observăm încă o dată că mass-media a preluat rapid direcția unică de reflectare a cazului și a ignorat explicația arbitrului, care a subliniat că intenția lui nu a fost niciodată rasismul și că în mediul lor de activitate, uneori oamenii nu își pot exprima trăirile corect și pot fi înțeleși greșit.

    „Susținem corectitudinea pe terenul de sport, nu intoleranța generată de corectitudinea politică. Azi e Colțescu, mâine poate fi oricare dintre noi. Da, rasismul este inacceptabil, dar situația care a generat un val de ură fără precedent la adresa unui arbitru român nu se încadrează în acest tip de comportament. Suntem solidari cu Sebastian Colțescu, victimă a unei campanii agresive de denigrare la nivel national și internațional”, a declarat copreședintele AUR George Simion.

    Context

    Brigada română care a condus marți seară partida PSG – Basaksehir este acuzată de rasism, după un incident petrecut în timpul meciului. Echipele s-au retras la vestiare în semn de protest, după ce unul dintre oficialii români, Sebastian Colțescu i-ar fi indicat centralului Ovidiu Hațegan un reprezentant al clubului turc folosind apelativul ”ăla negru”.

    Sursa:g4media

     

    Ultimele articole

    EXCLUSIV 16 consilieri de parlamentari și secretari de stat PNL au aterizat prin metoda detașării la Apele Române. Cum au fentat liberalii angajarea prin...

    În perioada 2020-2021, la Administrația Națională Apele Române (ANAR) au fost angajați zeci de membri PNL sau protejați ai unor parlamentari ai acestei formațiuni...

    Procurorii, critici dure la adresa legii care îi scapă pe evazioniști de închisoare dacă plătesc prejudiciul: Reguli inspirate din sistemul cumpărării indulgențelor religioase /...

    Asociația ”Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” (AMASP) critică dur legea care îi scapă de închisoare pe evazioniști dacă achită prejudiciul, cu argumentul că România...

    BREAKING Corpul de control al premierului a sesizat parchetul în legătură cu accesarea Registrului Electronic de Vaccinări cu parola Ministerului Sănătății

    Corpul de control al premierului a sesizat Parchetul General în legătură cu accesarea Registrului Electronic Național de Vaccinări (RENV) cu parola Ministerului Sănătății. Controlul Corpului...

    VIDEO Miss World a fost arestată în urma unui conflict pe scenă cu Miss Sri Lanka

    Poliţia a arestat-o pe deţinătoarea titlului Miss World, Caroline Jurie, după ce aceasta ar fi rănit-o pe Miss Sri Lanka, în timpul unei dispute...

    Citesti si...

    Leave a reply

    Please enter your comment!
    Please enter your name here