More

    HARTA cazurilor de COVID-19 cu tulpina UK depistate în România

    136 de cazuri de COVID-19 cu tulpina UK, mai contagioasă, au fost depistate până acum în România, cele mai multe la persoane care nu au călătorit în străinătate și care nu au avut contact cu cineva care să fi fost plecat de curând din țară.

    Ministerul Sănătății a anunțat că până în prezent au fost confirmate în România 136 de cazuri de infectare cu tulpina UK a coronavirusului din 499 de probe analizate. Dintre acestea, 80 de cazuri sunt din București.

    Totuși, în bilanțul prezentat vineri de Ministerul Sănătății nu mai apare niciun caz în județul Dâmbovița, deși tot ministerul anunța în 2 februarie un caz în acest județ. De asemenea, numărul de infectări cu noua tulpină din județul Botoșani a scăzut de la 9, câte au fost raportate până acum, la 4.

    Reprezentanții Ministerului Sănătății au precizat ulterior că, în urma anchetelor epidemiologice, se poate constata că anumite persoane au domiciliul sau reședința în alt județ decât cel în care au fost prelevate probele.

    MedLife a anunțat că, din 90 probe analizate aleatoriu, 45 conțineau tulpina de coronavirus originară din Marea Britanie.

    Acestea provin de la pacienți din diferite orașe ale țării: București – 26 de cazuri, Brăila – 1 caz, Galați – 2 cazuri, Timișoara – 6 cazuri, Cluj – 3 cazuri, Focșani – 1 caz, Ploiești – 1 caz, Pitești -1 caz, Turda – 1 caz, Tg. Jiu – 2 cazuri, Vaslui – 1 caz.

    Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a anunțat că a depistat 15 cazuri noi de infectare cu tulpina UK.

    În cursul zilei de joi, 11 februarie, universitatea a anunțat inițial un caz la un bărbat de 65 de ani din Suceava, cu istoric de călătorie în Marea Britanie.

    Ulterior, universitatea a anunțat că a descoperit alte 14 cazuri, după analizarea a 47 de probe, respectiv 4 cazuri din judeţul Botoşani, 4 din Suceava, 4 din Timiş şi câte unul din judeţele Caraş-Severin şi Hunedoara.

    Ministerul Sănătății a anunțat miercuri, 10 februarie, că au fost confirmate cinci cazuri de infectare cu tulpina UK în județul Botoșani. Trei dintre acestea fac parte dintr-un focar în care una dintre persoane a avut un contact care a călătorit recent în Marea Britanie. Detalii aici

    Știrea inițialăPrimul caz a fost confirmat în 8 ianuarie, la o tânără din Giurgiu, care nu a călătorit în afara țării. Au urmat infectări în București, Suceava, Constanța și apoi în alte județe, iar în Capitală a fost confirmat un focar cu noua tulpină într-o școală.

    Pentru depistarea acestor cazuri, tot mai răspândite în Europa, este necesară realizarea unei analize de laborator pentru secvențierea virusului, care durează câteva zile. În România, doar trei laboratoare de stat și unul privat fac această analiză și doar în cazurile în care, la confirmarea infectării cu COVID-19 prin test PCR, specialistul care a făcut analiza observă modificări.

    Din acest motiv, cazurile de COVID-19 cu noua tulpină sunt confirmate sporadic, însă distribuția celor confirmate într-o lună, cât a trecut de la primul caz, în toate regiunile țării arată că răspândirea noii variante a virusului este comunitară. Două treimi din cazurile depistate sunt din București și Ilfov.

    În plus, mai mult de jumătate dintre infectări au fost depistate printr-un studiu derulat de clinica privată MedLife. Detalii aici și aici.

    Cele mai recente cazuri au fost confirmate marți, 9 februarie

    Distribuția cazurilor de COVID-19 cu noua tulpină:

    București – 37
    Cluj – 5
    Vâlcea – 4
    Ilfov – 3
    Giurgiu – 1
    Bihor – 1
    Timiș – 1
    Caraș-Severin – 1
    Mureș – 1
    Galați – 1
    Covasna – 1
    Dâmbovița – 1
    Constanța – 1
    Suceava – 1

    G4Media.ro a solicitat încă din 29 ianuarie Ministerului Sănătății să răspundă la mai multe întrebări legate de strategia pentru depistarea infectărilor cu noua tulpină și proiecțiile privind răspândirea acesteia în România. Atunci când Ministerul Sănătății va răspunde la întrebări, vom publica precizările.

    Sursa:g4media

    Ultimele articole

    VIDEO Protest cu îmbrânceli la Palatul Cotroceni / Sindicaliștii Publisind și Europol acuză jandarmii că au primit ordin „să creeze busculadă”

    Reprezentanţii bugetarilor afiliați la Federaţia Publisind, inclusiv ai polițiștilor din sindicatul Europol, au protestat miercuri la sediul Administraţiei Prezidenţiale, Palatul Cotroceni, fiind înregistrat și...

    Președintele PSD al CJ Călărași, Vasile Iliuță, a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu, fals intelectual și șantaj

    Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță (PSD) a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru trei infracțiuni: abuz în serviciu,...

    Doi inculpați în Dosarul Retrocedărilor au fost angajați de Primăria Constanța, în 2015 și 2018, să reprezinte orașul în spețe referitoare la retrocedări/ Ambii...

    Primăria Constanța a încheiat, în 2015 și 2018, două contracte de reprezentare juridică, respectiv consultanță în domeniul evaluării, cu doi specialiști, în timp ce...

    Bitdefender: Numele a șase bănci populare din România sunt folosite ilegal de către hackeri pentru a păcăli oamenii să-și dezvăluie datele bancare

    Specialiștii în securitate informatică de la Bitdefender au semnalat apariția unei noi campanii de e-mail-uri frauduloase care pretind a fi trimise din partea unor...

    Citesti si...

    Leave a reply

    Please enter your comment!
    Please enter your name here