More

    În librăriile din Franța a apărut istoria primei companii aeriene internaționale din lume: „Compania Franco-Română de Navigație Aeriană”

    Ambasadorul României în Franța, Luca Niculescu, dezvăluie că în librăriile franceze a apărut un volum impresionant despre prima companie internațională din lume: Compania Franco-Română de Navigație Aeriană, înființată acum exact o sută de ani, în 1920. Autoarea, Maryla Boutineau.

    „Am descoperit o comoară. Acum câteva zile a apărut în librăriile din Franța istoria primei companii aeriene internaționale din lume : Compania Franco-Română de Navigație Aeriană (…) Povestea pare desprinsă dintr-un film : suntem la sfârșitul Primului război mondial și mulți dintre piloții avioanelor de luptă nu mai au ce face. Câțiva rămân în armată, alții fac spectacole de acrobații aeriene, alții își schimba complet domeniul de activitate. Și unul dintre ei, Pierre de Fleurieu, aristocrat, se angajează la o bancă : filiala franceză a băncii Marmorosch Blank. Tatăl său, supărat că fiul a ajuns să lucreze la ghișeu, solicită o audiență președintelui băncii, românul Aristide Blank, în care îi cere ferm sa îl concedieze pe băiatul care «prestează o muncă nedemnă pentru un aristocrat ». Dar Blank face altceva, se întâlnește cu tânărul Pierre de Fleurieu, e cucerit de personalitatea sa, de ideile sale privind posibilitatea realizării unor zboruri comerciale și îi oferă aproape imediat un cec de multe milioane de franci”, relatează Luca Niculescu pe pagina sa de Facebook.

    Fascinanta poveste continuă cu visele tânărului pilot francez care reușește să pună bazele Companiei franco-române de Navigație Aeriană, cu banii de la bancă și cu sprijin din partea statului român.

    „Si cu sprijinul statului român, Nicolae Titulescu fiind cel care a spus : aviația trebuie să fie clasificată ca un instrument de pace, în special în Europa Centrala, unde persistă tensiuni. E o idee bună să înființăm o companie aeriană cu sprijinul României. Ca urmare, sunt angajați piloți care luptaseră în război, sunt amenajate avioane care nu transportaseră niciodată pasageri, sunt construite aerodromuri. Se zboară din etapă în etapă. Paris – Strasbourg – Viena – Praga – Varșovia – București… Avioanele sunt mai mici sau mai mari, mai fiabile sau mai puțin și poartă nume care par azi exotice : Cotez, Spad, Bleriot, Hispano-Suiza. E multa dăruire, mult entuziasm, e pionierat. Au loc și incidente, și accidente : aterizări forțate, prăbușiri, avioane distruse, vieți pierdute…Dar compania se extinde și rutele de zbor sunt tot mai multe. Se scriu pagini frumoase în presă, Hemingway și Paul Morand sunt printre cei care o popularizează”, relatează Luca Niculescu.

    Ambasadorul mai descrie și ce spunea un pilot despre primul său zbor de noapte Belgrad – București, din 19 septembrie:„Zburăm în lumina lunii. Vedem perfect munții și Dunărea care șerpuiește în defileu. Nu e nici o problemă să ne orientăm. Trecem peste Turnu Severin, e un oraș mare, bine iluminat…aterizăm fară probleme la București. Zborurile de noapte sunt minunate !”.

    Volumul apărut reprezintă și o ocazie de a descoperi capitalele în care se fac escalele. „Astfel, un pilot vede Bucureștiul ca fiind un oraș atât de agreabilCel mai frumos, fară îndoială, din toată aceasta parte a Europei : străzi largi, clădiri frumoase și se vorbește o franceza atât de bună”.

    „România este foarte prezentă în aceasta carte, de altfel. Sunt menționați Vlaicu, Vuia, Coandă, prințul Bibescu și, mai ales, familia regală, pasionată de aviație»”, mai explică Luca Niculescu.

    Numele companiei rămâne neschimbat câțiva ani, după care, ca urmare a succesului, se transformă în Compania Internațională de Navigație Aeriana. Iar în 1933, aceasta aventură se încheie, pentru a da naștere altora: se nasc companiile Air France și LARES, din care avea să apară apoi Tarom. „După cum spuneam, e o carte extraordinară, la care autoarea Maryla Boutineau a lucrat mulți ani și a studiat multe arhive. Și de-abia aștept să fie tradusă în română!”,  își încheie Luca Niculescu relatarea.

    Sursa:g4media

    Ultimele articole

    Un portughez a fost obligat să îi plătească fostei soții peste 60.000 de euro pentru activitățile casnice din cei aproape 30 de ani de...

    Instanţa supremă portugheză l-a condamnat pe un bărbat să-i plătească fostei soţii 60.782 de euro drept despăgubire pentru activităţile casnice pe care ea le-a...

    Ministrul Justiției, despre recuperarea prejudiciilor: ”Să lovim grupurile infracționale acolo unde le doare mai tare, la bani”

    Ministrul Justiției, Stelian Ion, a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că una dintre prioritățile sale este recuperarea prejudiciului din dosarele cu sentințe definitive...

    Kremlinul acuză că Twitter este un instrument al dictaturii după ce rețeaua de socializare a blocat aproximativ o sută de conturi pentru răspândirea de...

    Guvernul rus a acuzat vineri reţeaua de socializare Twitter că devine un ”instrument al dictaturii” ţărilor occidentale, după ce aceasta a blocat recent aproximativ...

    Prima mare bătălie câștigată de Nicușor Dan: Au fost suspendate pentru un an PUZ-urile din Sectoarele 2, 3, 4, 5 și 6

    Primarul general Nicuşor Dan a câștigat prima mare confruntare politică majoră din mandatul său: cu ajutorul majorității USR PLUS – PNL, Consiliul general al...

    Citesti si...

    Leave a reply

    Please enter your comment!
    Please enter your name here